
REGENERARE PRIN COMUNITĂȚI UMANE CU VALORI COMUNE
Vremurile pe care le trăim sunt istorice. Modul de viață actual are nevoie de schimbări majore în cele mai adânci principii și structuri de funcționare.
Vulnerabilitățile sistemelor centralizate și ale organizării actuale sunt evidente, în orice domeniu de activitate. Globalizarea bazată pe extindere permanentă într-un spațiu al unei planete finite ca și suprafață duce la dezechilibre semnificative.
Pentru foarte mulți dintre noi, orașul este gazda unei vieți stresante, trăită la viteză maximă, pe o stradă cu sens unic: pierderea individualității și omogenizare totală. Multe relații sunt doar de suprafață, există o dizarmonie socială profundă, iar asta se vede ușor în lipsa de conexiune reală dintre oameni.
Știm că acum e momentul potrivit să pivotăm spre un stil de viață bazat pe Cooperare, Responsabilitate, Autenticitate.
Înapoi la rădăcini. Prezentul și viitorul copiilor noștri are nevoie de o nouă cale bazată care echilibrează modernitatea cu sinergia dintre oameni, natură.
Un nou stil de viață în comunități periurbane aproape de oraș
Este o migrație silențioasă, dar hotărâtă. Acești oameni nu s-au retras doar în zonele suburbane ale marilor orașe, ci și în locuri de poveste – în satele de munte, în pajiștile verzi dintre dealuri, acolo unde au parte de aer curat. Peisajul nealterat le dă un sentiment de reîntoarcere la rădăcini.
Multe familii au ales să revină în locurile copilăriei, să regăsească sentimentul de apartenență la comunitate, tradiție, familie sau misiune personală. Alții, au descoperit pur și simplu locul care îi cheamă sau îi inspiră.
Dar, în ciuda acestei migrații către liniște, marile orașe rămân sufocate. Străzile sunt tot mai înghesuite, zgomotul e tot mai puternic, iar aerul tot mai greu. Lipit de oraș, promisiunea suburbanului a mai rămas adevărată doar pe afișele dezvoltatorilor imobiliari.
Mulți încearcă să își mute familiile în aceleași ansambluri rezidențiale dar nici asta nu e soluție. Cauza majoră este lipsa timpului, traficul de dimineață și de seară, stresul, claxoanele, salvările… Suntem ca niște prizonieri ai unui sistem construit tot de noi.
RaMaNia își propune să caute soluții pentru o viață mai calmă, mai aproape de natură și de adevăratele valori ale comunității.
Vă invităm să explorăm împreună orice metodă funcțională care ne regăsește echilibrul între muncă și familie, între viața socială și momentele de liniște, între tehnologie și timp în natură.
Peste 500.000 de oameni au părăsit agitația orașului și s-au îndreptat către sat în ultimul deceniu, în România.
Viziunea noastră

Pentru noi, Viața înseamnă Familie, Copii, Natură, Comunitate. Legături Umane Puternice.
RaMaNia explorează soluțiile pentru tranziția familiilor în comunități armonioase în sate aproape de oraș.
E nevoie să avem conversații și acțiuni specifice. Împreună. E nevoie de interdependență. De sinergie.
Mediul periurban reprezintă soluția ideală pentru sinergia tuturor actorilor sociali, indiferent că vorbim de familii, fie că vorbim de guvernanță sau afaceri. Cu siguranță împreună putem construi un mod funcțional de a deveni interdependenți.
RaMaNia
Comunități sustenabile
Economie regenerativă
Agricultură
ecologică
Fiecare dintre noi este important, unic, are o misiune personală, iar prin asta face o diferență. Oricine trebuie să își asume responsabilitatea pentru propria viață, și peste toate, să respecte și să iubească natura înconjurătoare și mai ales, să își iubească aproapele.
Jane Goodall, antropolog, 90 de ani
